Situații disperate în Olt, Vâlcea și Argeș: „Nu am mai întâlnit situații din astea de când sunt pe Pământ”

Situații disperate în Olt, Vâlcea și Argeș: „Nu am mai întâlnit situații din astea de când sunt pe Pământ
Publicat: 29/07/2014, 19:51
Actualizat: 09/08/2019, 01:01

Dumitru Nicu Cornoiu, prefectul din Vâlcea, a declarat, în cadrul unei intervenții televizate, că în prezent autoritățile lucrează la transportarea localnicilor în zone sigure. „În zonele lovite de viitură avem în jur de 60 de case afectate. Zeci de case au fost luate de ape. Oamenii sunt transportați în locuri sigure, la școală și la căminul cultural. Nu am mai întâlnit situații din astea de când sunt pe Pământ. Jandarmii îi ajută pe oameni să își ia și câteva bunuri cu ei. Avem misiunea de a salva viețile oamenilor, apoi a animalelor și în cele din urmă luăm și bunurile”, a spus Cornoiu.

Prefectul a menționat că în Vâlcea sunt mai multe zone afectate, printre acestea se numără Vlăderești, Malaia și Copăceni. „Am luam toate măsurile ca oamenii să fie în siguranță. În cazul în care oamenii vor refuza să își părăsească casele vom interveni”, a punctat Cornoiu.

Daniel Nedeloiu, de la ISU Olt, spune că la Făgețel situația este una dramatică. „Avem două persoane dispărute, cel mai probabil luate de viitură. Despre una dintre persoane știm că e vorba de un cioban care a fost luat de șuvoaie în timp ce încerca să salveze oile din calea viiturii. Despre cea de-a doua persoană nu se știu foarte multe. Știm doar că este din localitatea Ciocănești. Am intensificat căutările pentru a-i găsi. Am trimis în zonă forțele de intervenție”, a precizat Nedeloiu.

Reprezentantul ISU Olt a menționat că echipele de salvare i-au salvat viața unei femei în vârstă care s-a prins de un stâlp în momentul în care apa a început să crească. „Femeia a fost salvată de colegii mei în urmă cu puțin timp. Era pe marginea pârâului Ciorâca, un pârâu care a ieșit din matcă. În zona respectivă, debitul apelor este crescut”, a mai spus Nedeloiu.

Un prim bilanț al pagubelor produse de apele învolburate care au ieșit din matcă în județele Golj, Vâlcea și Argeș arată că un bărbat și-a pierdut viața și zeci de case au fost luate de viitură.

Hidrologii au emis o avertizare de cod roșu de inundații pe râurile Gilort, Lotru, cursul superior al Oltețului și afluentul său Cerna, din județele Gorj și Vâlcea, valabilă marți de la 14.15 până la 23.00.

Potrivit avertizării, ca urmare a precipitațiilor cu caracter torențial înregistrate în ultimele ore și a celor estimate, se vor înregistra scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și creșteri rapide de debite și niveluri cu depășirea cotelor de pericol, pe Gilort amonte de stația hidrologică Tg. Cărbunești (județul Gorj), pe râul Lotru (județul Vâlcea), pe cursul superior al Oltețului și pe afluentul său Cerna (județele Gorj și Vâlcea).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Cei care au permis CATEGORIA B nu au voie, sub nicio formă. Regula spune că...
Bomba anului în lumea mondenă. Pe cine a refuzat Cătălin Botezatu
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Zeci de oameni au murit până acum în Mexic din cauza căldurii extreme
×